Invata de la toate!

Invata de la toate,sa ai statornic drum;
Invata de la flacari,ca toate-s numai scrum;
Invata de la umbra,sa taci si sa veghezi;
Invata de la stanca,cum neclintit sa crezi;
Invata de la soare,cum neclintit s-apui;
Invata de la piatra,cum trebuie sa spui;
Invata de la vantul ce-adie pe poteci
Cum trebuie prin lume de linistit sa treci.

Invata de la toate,ca toate sunt surori
Cum treci frumos prin viata,
Prin bucurii sa zbori.

Invata de la vierme ca nimeni nu-i uitat;
Invata de la nufar,sa fii mereu curat;
Invata de la flacari,ce-avem de ars in noi;
Invata de la ape,sa nu dai inapoi;
Invata de la umbra,sa fii smerit ca ea;

Invata de la stanca,sa-nduri furtuna grea;
Invata de la soare,ca vremea sa-ti cunosti;
Invata de la stele,ca-n cer sunt multe osti.

Invata de la greier,cand singur esti,sa canti;
Invata de la luna,sa nu te inspaimanti;
Invata de la vulturi,cand umerii-ti sunt grei
Si du-te la furnica,sa vezi povara ei...
Invata de la floare,sa fii gingas ca ea,
Invata de la soare,sa ai blandetea sa;
Invata de la pasari,sa fii mai mult in zbor;
Invata de la toate ca totu-i trecator.

Ia seama fiu al jertfei,prin lumea-n care treci,
Sa-nveti din tot ce piere-cum sa traiesti pe veci!

I'm a big big girl in a big big world!

''I'm a big big girl in a big big world''.Era melodia nostra...va fi mereu in sufletele noastre de copii.Fara ea am fii goi.Eram noi atunci cand o cantam...nu ne pasa de ceilalti,ne distram,ne prosteam si radeam din orice.Eram fericiti si nu ne pasa de nimic....eram niste prosti,nu stiam ca defapt timpul ne omora incet fara sa simtim sau sa stim.Ne luam de gat fiecare pe umarul celuilat si cantam ca nebunii ''I'm a big big girl in a big big world''.De ce trebuia sa fie atat de frumos si sa se termine atat de repede?Urasc timpul este dusmanul meu de moarte...imi vine sa plang cand ma gandesc la toate astea.E trist ca viata ne-a despartit in felul asta,fara macar sa ne anunte ca o sa o faca ci pur si simplu ne-a smuls din lumea nostra de basm si ne-a tarat intr-o lume noua,rece si fara amintiri.

Mi-e dor de voi!NU O SA VA UIT NICIODATA!Sunteti cei mai buni prieteni de pe pamant!

CE E COPILARIA?

Lucian Blaga spunea:''Copilăria este inima tuturor vârstelor''.
Jocul mă hrăneşte. Din cauza lui cred că m-am blocat într-o copilărie fără sfârşit.
În copilărie mi se părea că oceanul suferă de o răceală îngrozitoare, pentru că respira şuierat şi uneori strănuta din rănunchi - ceea ce putea însemna că fuseserăm izbiţi de o pală de vânt, care împroşcase în jur o mulţime de stropi.
Copilăria este o lume de miracole şi de uimire a creaţiei scăldate în lumină, ieşind din întuneric, nespus de nouă şi proaspătă şi uluitoare.
Reamintiri din copilărie: şi eu am fost Nică!
Mă bălăcesc într-un soi de copilărie tărăgănată la nesfârşit.

Paradisul de negăsit

Am să fac o revoluţie
promiteam în copilărie
copil fără nicio soluţie
necunoscut de gradul o mie

Dar ce promiteam în copilărie
a luat-o razna spre trecut
totul pare astăzi o nebunie
fără de sfârşit şi-nceput

Am luat-o razna spre trecut
adolecent fără nicio soluţie
Doamne spune-mi ce-au făcut
cu biata-mi revoluţie

Degeaba-am promis fir-ar să fie
să te-ascut toată viaţa copilărie

Dar ce e o copilărie fericită...? O bunică generoasă, visuri de o viaţă, jocuri naive şi hazlii, un bunic blând, abecedarul, primele litere, iar mai apoi, o scrisoare pentru mamă, prietenii, zilele de vară când încerci să stai treaz şi să numeri stelele şi un loc în care ai voie să fii copil, să-ţi imaginezi o lume mai bună, să visezi cu ochii deschişi.

Momente fugare

Sunt o carte închisă
Cu filele îngălbenite de vreme,
O clipă de viaţă învinsă
De flăcările timpului eterne.

Şi-atâţia fluturi dorm in mine!
Cu aripile frânte de vis,
Iluzii, speranţe spuse la nime'
Fragede emoţii ca de cais.

Orele devin acum secunde
Sau poate, secundele un ceas
Ah, copilărie! care fugi, tu stii unde,
De-aş mai putea săruta al tău pas...

soarele copilaresc

Nu-mi vine sa cred ca mai am foarte putin si implinesc 16 ani(aproximativ 2 luni).Mi-e atat de greu sa cred ca am crescut,incat cand ma gandesc la asta(si in ultima vreme din ce in ce mai des),parca nu as vorbi despre mine,ci pur si simplu ar fi o alta persoana.Stiu ca este tot o parte din mine,acea parte rationala,care ma face mereu sa ma gandesc la viitor,la ce o sa fac mai departe in viata.Imi pun multe intrebari despre mine atunci cand sunt singura doar cu mine,contemlez trecutul si copilaria care simt cum se scurge ca nisipul  printre degetele mele,din mana mea,care ar vrea sa o pastreze mereu acolo,sa fie vesnic cu mine.
Primele intrebari:cine sunt defapt?la ce facultate vreau sa merg?ce o sa fac mai departe? s-au infiripat in  mintea mea,atunci cand am ajuns la liceu,cand doamna de romana ne-a spus tare si raspicat ca "NU MAI SUNTETI COPII, A-TI CRESCUT".Probabil ca vi se par prostesti intrebarile mele,dar eu nu stiu cine sunt,ce sunt...Eu..cred ca sunt un copil,ma consider un copil si incerc sa ma prostesc,sa rad,sa glumesc,sa sar si sa tip sperand ca o sa uit de aceste ganduri care nu-mi dau pace...dar nu e asa...Sunt un copil...inima mea tanjeste dupa copilarie.

Ingerul meu pazitor

Ingerul meu pazitor e mic....,are nasul carn si parul mereu ciufulit.Are un zambet in care ar putea intra Oceanul Atlantic si ii lipsesc doi dinti.Este atat de frumos sa te trezesti dimineata si sa vezi cum isi scoate capul rotund de sub patura si cu ochii lipiti de somn sa te intrebe:e dimineata?Mereu rade la glumele mele si plange cand face greseli,desi e mic e constient de ele si chiar ii pare rau.Ma doare atat de tare cand il vad plangand si parca ceva imi strange in maini inima...dar peste cinci minute il vad din nou razand.Mi-e atat de drag acel zambet atat de inocent si sincer incat as muri  daca ar disparea intr-o zi.Ingerul meu e mereu vesel,e curios si pune o multime de intrebari de parca lumea s-ar termina maine si ar pleca fara sa fi aflat totul.Ii place sa se joace,sa alerge desi nu prea ii dau voie pentru ca mi-e frica ca o sa raceasca.M-a enerveaza cand ma stiga si de 100 de ori pe zi,dar in acelasi timp imi creste inima de bucurie cand ii aud vocea calda si dulce.Cand e bolnav..e trist si ma priveste parca implorandu-ma sa-l iert pentru ceva ce inca nu a facut.Nu-mi place sa-l vad bolnav,deoarece chiar daca nu sunt ma simt si eu bolnava.Incerc sa-l inveselesc dandu-i pe furis o acadea...si rade vai mie...si parca imi vine sa zbor cand il vad razand.Cand ne certam,ma supar pe el,dar in scurt timp vine la mine si ma trage de par sau de urechi si-l iert.Nu-i place sa-l pup pe varful nasului,dar mi-e imi face placere sa-l tachinez.Mi-l-am dorit dintotdeauna..a fost dorinta mea sa-l am,as fi dat totul sa-l am si in sfarsit e al meu.N-am sa va spun cine e de frica sa nu mi-l furati,dar n-o veti face caci e al meu si il iubesc!

Legenda Vantului

E toamna...afara e rece si pustiu,cateva frunze zbora prin vant,se rotesc prin cerul gri de cenusa tulbure,vestind o furtuna si cad pe pamant.Cateva pasari ratacite,isi cauta drumul spre nicaieri.Pe campul aurit si despuiat de vesmintele sale,acum,adie doar vantul singurul care se incumeta sa strabata lumea.E singur..ma intreb daca ii este frig,daca ii este foame sau daca mai poate sa-si continue goana nebuna?Nu-mi raspunde,ci ma inconjoara cu aripile sale reci,incercand sa ma ridice spre cer.E ca o umbra  a unei amintiri apuse...a ceva ce a fost si nu mai e,a unei persoane care a murit singura si parasita de lume sperand ca va gasi fericirea.Oare isi va gasi vreodata linistea sufleteasca?Da..caci Soarele ii incalzeste ranile.Si fuge nebunul si se ascunde,indepartandu-se de lume  in inima muntilor intr-o pestera a sa.Acest suflet pierdut si ranit iese doar atunci cand Soarele doarme,ii este frica de Soare.In goana sa raneste multa lume,dar fara sa stie ca o face,deoarece el insusi este ranit si gol.A fost parasit de toti,insusi Dumnezeu l-a izgonit din cetatea sa,pentru ca a incercat sa fure fericirea tuturor.Pentru o clipa a fost fericit,dar pentru acea clipa plateste foarte mult acum.