Aripi de zapada

Ieri a nins.A inceput asa dintr-o data,caci dimineata aceea obisnuit de rece nu prevestea nimic in legatura cu acest miracol fascinant al naturii.
O dimineata foarte friguroasa si intunecata...,trezita de pe la 6:30,mergand cu Elis pe strada pustie,caci Alina ne parasise...cam asa incepea ziua mea.Nimic neobisnuit....Am ajuns la scoala,am stat la ore pierduta undeva departe,gandindu-ma la vacanta trecuta,cand ma dadeam cu sacul de pe dealul acoperit de zapada...la tara.
Se suna de iesire,ma plimb obosita pe holurile liceului,neintelegand de ce altii sunt fericiti,sau ce ii face fericiti?
Ma intorc in clasa si raman cu privirea lipita de varful gol al unui pom...cand se intampla o minune.La inceput am crezut ca e doar o iluzie,dar apoi mi-am dat seama ca e adevarat.A inceput cu primii fulgi..mici si firavi,subtiri ca gamaliile de ace.Apoi s-a intetit...era un spectacol sublim al naturii,o tornada de fluturi albi ce se invarteau intr-un cerc nesfarsit si se asezau sfioasi pe pamant.Soarele disparuse,iar cerul se deschisese parca in doua ARIPI DE ZAPADA,din care se desprindeau fulgi.

Ploua....

De patru zile ploua intr-una.E frig si cerul parca s-a departat si mai mult de pamant decat de obicei.Soarele nu mai este,s-a pierdut undeva in ocenaul de nori metalici.Ploua cu picaturi de plumb....se lovesc de pamant si scot un sunet greu si sec de parca ar vrea sa-l faca bucati si sa patrunda ca sagetile in adancul lui,...dar se sparg de suprafata plana a acestuia.

Doua ciori zburlite si cocosate de ploaie se uita uimite cum bietul om trece pe sub nucul lor si isi urmeaza drumul prin ploaia ce-i uda parul si-i zdrobeste fata.Sarmanul de el e foarte grabit,stie ca acasa il asteapta doi copii care cer de mancare si o sotie foarte frumoasa odata....si ploaia ii intra in gura si-n nas parca ar fi azvarlit in ocean si apa ar incerca sa-l sufoce.Urmeaza o carare plina de balti inamolite si frunze aruncate de voia sortii.Se pierde pe acest drum abisal cu speranta ca va ajunge acasa unde il astapta ce-i doi copii care ii vor sari in intampinare.Si totusi viseaza,caci casa nu mai este unde o parasise in acea dimineata,mereu nuci aruncati la intamplare pe marginea cararii...si cateodata oameni pe care ii mai vazuse dar care parca erau facuti din fum caci dispareau cand ii lasa in urma.Si carearea continua....

Adolescenta

Nu stiu cum sa va spun ca ma simt,parca plutesc intre cer si pamant,intre foc si apa,dorinte si regrete.Mi-e dor de cineva,de ceva.As vrea ca cineva sa-mi acorde mai multa atentie,sa nu mai fiu nevoita sa cersesc.Ma simt relativ bine acum cand scriu si vorbesc cu o persoana impoartanta din viata mea,insa apoi vine tornada,incepe cutremurul,furtuna se amesteca in sufletul meu cu lacrimi,zambete,raseste de copil si soapte de adolescent.Redevin melancolica,cad in lumea mea de vise unde marea se izbeste de tarmul sufletului de parca ar vrea sa iasa,sa rabufneasca salbatica.Cateodata sunt vesela,dar nu stiu motivul,pur si simplu asa simt ca trebuie sa fiu,alteori sunt nervoasa sau nebuna...imi vine sa alerg,sa fug departe de ceva ce parca ma urmareste din spate.Uneori sunt plictisita desi nu ar trebui,alteori trebuie si nu sunt.Nu stiu cum sa descriu aceasta stare...sau mai bine spus acest complex de atitudini si trairi dar cred ca se cheama  ADOLESCENTA.Nu sunt sigura daca acesta poate fi raspunsul,dar am o vaga banuiala.Desi mi-e greu sa-l rostesc,aproape imposibil pentru ca stiu ce inseamna(sfarsitul copilariei)....trebuie pentru ca face parte din mine desi il reneg intruna.

Doar tie!

Iti aduci aminte de...ieri?...cum radeam de toti si de toate,cum ne prosteam si ne faceam promisiuni pe banca aceea verde sub cerul plin de stele?o sa fii prietena mea mereu?R:da,promit!Mai stii?Cum era pe atunci cand stateai cu capul pe umarul meu si  imi spuneai ca o sa  te faci mare,ca o sa vrei sa studiezi in America.Te ascultam mereu si te incurajam,spunandu-ti ca esti cea mai buna,ca poti sa  faci tot ce-ti doresti daca vrei....si chiar asa e POTI,mereu ai putut,doar ca nu stiai asta.Ma gandeam la toate astea ca si tine,insa intr-un mod diferit:stiam ca o sa pleci departe,ca o sa-ti fie greu,ca probabil urma sa nu te mai vad niciodata.Mi-e frica sa ma gandesc ca nu o sa te mai vad...sa cad in acea gaura neagra pe marginea careia se afla sufletul meu acum.Ma tin sus,cu capul inainte doar amintirile...si sunt multe,incerc sa ma agat de ele,sa le intorc pe toate partile si sa nu cad...
Stiu ca daca ai vedea asta,ai spune ca nu e adevarat,dar acolo inauntrul tau stii ca e adevarata la fel de bine ca mine.Te cunosc...esti constiinta mea,sau jumatete din mintea mea...nu stiu sigur ce ,dar faci parte din mine,mereu vei face....

Invata de la toate!

Invata de la toate,sa ai statornic drum;
Invata de la flacari,ca toate-s numai scrum;
Invata de la umbra,sa taci si sa veghezi;
Invata de la stanca,cum neclintit sa crezi;
Invata de la soare,cum neclintit s-apui;
Invata de la piatra,cum trebuie sa spui;
Invata de la vantul ce-adie pe poteci
Cum trebuie prin lume de linistit sa treci.

Invata de la toate,ca toate sunt surori
Cum treci frumos prin viata,
Prin bucurii sa zbori.

Invata de la vierme ca nimeni nu-i uitat;
Invata de la nufar,sa fii mereu curat;
Invata de la flacari,ce-avem de ars in noi;
Invata de la ape,sa nu dai inapoi;
Invata de la umbra,sa fii smerit ca ea;

Invata de la stanca,sa-nduri furtuna grea;
Invata de la soare,ca vremea sa-ti cunosti;
Invata de la stele,ca-n cer sunt multe osti.

Invata de la greier,cand singur esti,sa canti;
Invata de la luna,sa nu te inspaimanti;
Invata de la vulturi,cand umerii-ti sunt grei
Si du-te la furnica,sa vezi povara ei...
Invata de la floare,sa fii gingas ca ea,
Invata de la soare,sa ai blandetea sa;
Invata de la pasari,sa fii mai mult in zbor;
Invata de la toate ca totu-i trecator.

Ia seama fiu al jertfei,prin lumea-n care treci,
Sa-nveti din tot ce piere-cum sa traiesti pe veci!

I'm a big big girl in a big big world!

''I'm a big big girl in a big big world''.Era melodia nostra...va fi mereu in sufletele noastre de copii.Fara ea am fii goi.Eram noi atunci cand o cantam...nu ne pasa de ceilalti,ne distram,ne prosteam si radeam din orice.Eram fericiti si nu ne pasa de nimic....eram niste prosti,nu stiam ca defapt timpul ne omora incet fara sa simtim sau sa stim.Ne luam de gat fiecare pe umarul celuilat si cantam ca nebunii ''I'm a big big girl in a big big world''.De ce trebuia sa fie atat de frumos si sa se termine atat de repede?Urasc timpul este dusmanul meu de moarte...imi vine sa plang cand ma gandesc la toate astea.E trist ca viata ne-a despartit in felul asta,fara macar sa ne anunte ca o sa o faca ci pur si simplu ne-a smuls din lumea nostra de basm si ne-a tarat intr-o lume noua,rece si fara amintiri.

Mi-e dor de voi!NU O SA VA UIT NICIODATA!Sunteti cei mai buni prieteni de pe pamant!

CE E COPILARIA?

Lucian Blaga spunea:''Copilăria este inima tuturor vârstelor''.
Jocul mă hrăneşte. Din cauza lui cred că m-am blocat într-o copilărie fără sfârşit.
În copilărie mi se părea că oceanul suferă de o răceală îngrozitoare, pentru că respira şuierat şi uneori strănuta din rănunchi - ceea ce putea însemna că fuseserăm izbiţi de o pală de vânt, care împroşcase în jur o mulţime de stropi.
Copilăria este o lume de miracole şi de uimire a creaţiei scăldate în lumină, ieşind din întuneric, nespus de nouă şi proaspătă şi uluitoare.
Reamintiri din copilărie: şi eu am fost Nică!
Mă bălăcesc într-un soi de copilărie tărăgănată la nesfârşit.

Paradisul de negăsit

Am să fac o revoluţie
promiteam în copilărie
copil fără nicio soluţie
necunoscut de gradul o mie

Dar ce promiteam în copilărie
a luat-o razna spre trecut
totul pare astăzi o nebunie
fără de sfârşit şi-nceput

Am luat-o razna spre trecut
adolecent fără nicio soluţie
Doamne spune-mi ce-au făcut
cu biata-mi revoluţie

Degeaba-am promis fir-ar să fie
să te-ascut toată viaţa copilărie

Dar ce e o copilărie fericită...? O bunică generoasă, visuri de o viaţă, jocuri naive şi hazlii, un bunic blând, abecedarul, primele litere, iar mai apoi, o scrisoare pentru mamă, prietenii, zilele de vară când încerci să stai treaz şi să numeri stelele şi un loc în care ai voie să fii copil, să-ţi imaginezi o lume mai bună, să visezi cu ochii deschişi.

Momente fugare

Sunt o carte închisă
Cu filele îngălbenite de vreme,
O clipă de viaţă învinsă
De flăcările timpului eterne.

Şi-atâţia fluturi dorm in mine!
Cu aripile frânte de vis,
Iluzii, speranţe spuse la nime'
Fragede emoţii ca de cais.

Orele devin acum secunde
Sau poate, secundele un ceas
Ah, copilărie! care fugi, tu stii unde,
De-aş mai putea săruta al tău pas...

soarele copilaresc

Nu-mi vine sa cred ca mai am foarte putin si implinesc 16 ani(aproximativ 2 luni).Mi-e atat de greu sa cred ca am crescut,incat cand ma gandesc la asta(si in ultima vreme din ce in ce mai des),parca nu as vorbi despre mine,ci pur si simplu ar fi o alta persoana.Stiu ca este tot o parte din mine,acea parte rationala,care ma face mereu sa ma gandesc la viitor,la ce o sa fac mai departe in viata.Imi pun multe intrebari despre mine atunci cand sunt singura doar cu mine,contemlez trecutul si copilaria care simt cum se scurge ca nisipul  printre degetele mele,din mana mea,care ar vrea sa o pastreze mereu acolo,sa fie vesnic cu mine.
Primele intrebari:cine sunt defapt?la ce facultate vreau sa merg?ce o sa fac mai departe? s-au infiripat in  mintea mea,atunci cand am ajuns la liceu,cand doamna de romana ne-a spus tare si raspicat ca "NU MAI SUNTETI COPII, A-TI CRESCUT".Probabil ca vi se par prostesti intrebarile mele,dar eu nu stiu cine sunt,ce sunt...Eu..cred ca sunt un copil,ma consider un copil si incerc sa ma prostesc,sa rad,sa glumesc,sa sar si sa tip sperand ca o sa uit de aceste ganduri care nu-mi dau pace...dar nu e asa...Sunt un copil...inima mea tanjeste dupa copilarie.

Ingerul meu pazitor

Ingerul meu pazitor e mic....,are nasul carn si parul mereu ciufulit.Are un zambet in care ar putea intra Oceanul Atlantic si ii lipsesc doi dinti.Este atat de frumos sa te trezesti dimineata si sa vezi cum isi scoate capul rotund de sub patura si cu ochii lipiti de somn sa te intrebe:e dimineata?Mereu rade la glumele mele si plange cand face greseli,desi e mic e constient de ele si chiar ii pare rau.Ma doare atat de tare cand il vad plangand si parca ceva imi strange in maini inima...dar peste cinci minute il vad din nou razand.Mi-e atat de drag acel zambet atat de inocent si sincer incat as muri  daca ar disparea intr-o zi.Ingerul meu e mereu vesel,e curios si pune o multime de intrebari de parca lumea s-ar termina maine si ar pleca fara sa fi aflat totul.Ii place sa se joace,sa alerge desi nu prea ii dau voie pentru ca mi-e frica ca o sa raceasca.M-a enerveaza cand ma stiga si de 100 de ori pe zi,dar in acelasi timp imi creste inima de bucurie cand ii aud vocea calda si dulce.Cand e bolnav..e trist si ma priveste parca implorandu-ma sa-l iert pentru ceva ce inca nu a facut.Nu-mi place sa-l vad bolnav,deoarece chiar daca nu sunt ma simt si eu bolnava.Incerc sa-l inveselesc dandu-i pe furis o acadea...si rade vai mie...si parca imi vine sa zbor cand il vad razand.Cand ne certam,ma supar pe el,dar in scurt timp vine la mine si ma trage de par sau de urechi si-l iert.Nu-i place sa-l pup pe varful nasului,dar mi-e imi face placere sa-l tachinez.Mi-l-am dorit dintotdeauna..a fost dorinta mea sa-l am,as fi dat totul sa-l am si in sfarsit e al meu.N-am sa va spun cine e de frica sa nu mi-l furati,dar n-o veti face caci e al meu si il iubesc!

Legenda Vantului

E toamna...afara e rece si pustiu,cateva frunze zbora prin vant,se rotesc prin cerul gri de cenusa tulbure,vestind o furtuna si cad pe pamant.Cateva pasari ratacite,isi cauta drumul spre nicaieri.Pe campul aurit si despuiat de vesmintele sale,acum,adie doar vantul singurul care se incumeta sa strabata lumea.E singur..ma intreb daca ii este frig,daca ii este foame sau daca mai poate sa-si continue goana nebuna?Nu-mi raspunde,ci ma inconjoara cu aripile sale reci,incercand sa ma ridice spre cer.E ca o umbra  a unei amintiri apuse...a ceva ce a fost si nu mai e,a unei persoane care a murit singura si parasita de lume sperand ca va gasi fericirea.Oare isi va gasi vreodata linistea sufleteasca?Da..caci Soarele ii incalzeste ranile.Si fuge nebunul si se ascunde,indepartandu-se de lume  in inima muntilor intr-o pestera a sa.Acest suflet pierdut si ranit iese doar atunci cand Soarele doarme,ii este frica de Soare.In goana sa raneste multa lume,dar fara sa stie ca o face,deoarece el insusi este ranit si gol.A fost parasit de toti,insusi Dumnezeu l-a izgonit din cetatea sa,pentru ca a incercat sa fure fericirea tuturor.Pentru o clipa a fost fericit,dar pentru acea clipa plateste foarte mult acum.

Pietenia-o panglica fara sfarsit

Ce este prietenia?Multi oameni au incercat de-a lungul timpului sa-i gaseasca o definitie concreta,insa nu au reusit si nu vor reusi niciodata,deorece aceasta difera de la o persoana la alta,de la o situatie la alta.
Dupa parerea mea prietenia este o panglica alba care se intinde la nesfarsit...,este ca o sosea al carui capat se pierde in zarea albastra si pustie,acolo unde soarele apune si rasare a doua zi.Prietenia este un sentiment nobil ce presupune respect in primul rand,onestitate,loialitate si multe alte virtuti.
“PRIETENIA este rabdatoare, PRIETENIA este buna
si nu invidiaza pe nimeni.
PRIETENIA nu este laudaroasa, nici ingamfata sau nepoliticoasa;
niciodata egoista,nu poate fi jignita,
PRIETENIA poate infrunta orice,
nu exista limite pentru credinta ei,

PRIETENIA este speranta si rabdarea.
Intr-un cuvant, exista trei lucruri
care vor exista intotdeauna: credinta, speranta si PRIETENIA;
dar cea mai mare dintre ele este PRIETENIA.”

Un  prieten este acela care te ajuta atunci cand ti-e greu,care te sprijina in momnetele dificile si te indruma spre ce e bun,te iubeste indiferent de ce esti sau ce vei deveni,nu te invidiaza,nu te minte...in sfarsit este o parte din tine,un al doilea tu spiritual.
Prietenii adevarati sunt rari dar atunci cand i-ai furat inima unuia fii sigur ca niciodata nu vei mai fi singur,nu vei mai fi trist sau fericit singur,nu vei plange sau rade singur...deoarece el va fi acolo pentru tine.
Chiar daca sunteti despartiti de o mare sau un ocean fii sigur ca sufleteste sunteti mai aproape decat iti inchipui,el este langa tine,nu-l vezi dar ii simti prezenta.Cand tu vei zambi,fara ca tu sa stii va zambi si el.

Prietenia este o panglica fara sfarsit!

Fiinta care ma cunoaste cel mai bine in lumea asta

Cum sunt eu prin ochii tai: 

Madalina Pena: nebuna(intrun sens bun),zvapaiata,visatoare,f desteapta,inteligenta,cea mai buna prietena pe care si-ar dorio cnv,incapatanata,tifnoasa,cu capul pe umerii in situatii serioase,cuminte,frumoasa,,gene pt care orice fata ar plange sa le aiba,nu te intereseaza ce zic altii,iubitoare,si te vad cel mai bine ca directoare la o firma renumita,extraordinar caracter,puternica,voioasa,curajoasa,simt al umorului f dezvoltat,visezi la ziua cnd un print va venii calare pe un cal alb si te va lua cu el si el va fii tot ce ti-ai dorit vreodata,nu esty rautacioasa aproape niciodata,si te iubesc din tot sufletul si intotdeauna vei fii sora pe care mi-am dorit-o mereu. 

                                                  

love will keep us alive

Dupa o saptamana foarte incarcata,am intrat pe blogul meu pentru a ma relaxa si am dat peste melodia celor de la Scorpions:love will keep us alive.Este oare adevarat?Voi ce credeti?Sa fie dragostea singurul lucru care ne tine in viata?...Probabil ca da!Sa facem o verificare:
1.carei persoane ii poti spune despre baiatul/fata pe care o placi?R:celui/celei mai bun/bune prieten/a
2.cui ii spui ca ai o problema la scoala,ca ai nevoie de bani,de haine noi,de afectiune?R:parintilor
3.ce persoana te face sa te inrosesti si sa-ti uiti si numele?R:fata/baiatul pe care o/il iubesti pe ascuns
Deci nu rezulta din toate acestea ca dragostea ne mentine relatiile:de prietenie,de famile si astfel ne da un motiv sa traim?
Indiferent de persoana careia ii este adresata dragostea noastra,iubirea reprezinta un lucru esential in vietile noastre,fara de care nu ne-am putea naste si trai.Cred ca este cel mai frumos lucru sa te trezesti dimineata gandindu-te ca 20-30-50 de persoane in lumea asta,din viata ta te iubesc si se gandesc la tine.Ne nastem din iubire,traim in iubire si plecam de pe aceasta lume tot in iubire.

O poveste

Mihai Eminescu

---

Departe sunt de tine...

Departe sunt de tine şi singur lângă foc,
Petrec în minte viaţa-mi lipsită de noroc.
Optzeci de ani îmi pare în lume c-am trăit,
Că sunt bătrân ca iarna, că tu vei fi murit.
Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri,
Redeşteptând în faţă-mi trecutele nimicuri;
Cu degetele-i vântul loveşte în fereşti,
Se toarce-n gându-mi firul duioaselor poveşti,
Ş-atuncea dinainte-mi prin ceaţă parcă treci,
Cu ochii mari în lacrimi, cu mâni subţiri şi reci;
Cu braţele-amândouă de gâtul meu te-anini
Şi parc-ai vrea a-mi spune ceva... apoi suspini...
Eu strâng la piept averea-mi de-amor şi frumuseţi,
În sarutări unim noi sărmanele vieţi...
O! glasul amintirii rămâie pururi mut,
Să uit pe veci norocul ce-o clipă l-am avut,
Să uit cum dup-o clipă din braţele-mi te-ai smult...
Voi fi bătrân şi singur, vei fi murit de mult!

Pentru o secunda...

Mi-as dori ca Soarele sa nu mai rasara,ca Luna sa mai apara,ca stelele sa nu mai sclipeasca pe bolta cerului.Mi-as dori ca fluturii sa nu mai zboara,ca raul sa nu mai curga lin la vale,ca pasarile sa se apreasca in aer...si sa prind totul in palma mea pentru o secunda,sa fiu stapan pe tot.

Pentru o secunda mi-as dori ca timpul sa se opreasca,sa inceteze sa mai fuga si ceasul universului etern sa nu mai bata.As vrea ca totul sa fie al meu pentru o secunda...

Ana Blandiana-Zbor

Ana Blandiana

---

Zbor

De boala de care sufăr
Nu se moare,
Ci se trăieşte -
Substanţa ei este chiar eternitatea,
Un fel de cancer al timpului
Înmulţindu-se din sine fără oprire.
E o boală impecabilă,
O suferinţă perpetuă ca o vocală de sticlă
Laminată în văzduhul asurzitor,
O cădere
Căreia, numai pentru că e fără sfârşit,
I se spune zbor.

A rasarit soarele pe strada mea.

Azi sunt fericita.Nu stiu de ce dar ma simt fericita si cum spunea Ana Blandiana cand esti fericita,te simti frumosa...Intr-adevar este un miracol la mijloc.Niciodata nu vom afla de unde vine fericirea..probabil este energia sufletului nostru.De ce zboara cand ai cea mai mare nevoie de ea,cand te simti trist si singur?Oare poti fi fericit de unul singur?Exista secrete pe care nu ti le poti impartasi decat tie si care sa te faca fericita?Eu cred ca nu...fericirea rasare ca si soarele diminata!Cand ai prieteni fericirea se amplifica si te inconjoara intr-o aura atat de mare precum caldura soarelui de vara.

Nostalgie

      Nu stiu de ce dar acest cuvant imi strabate mintea in ultimul timp din ce in ce mai des.Poate ca mi-e dor de ceva..sau cineva,sau poate doar de o vara plina de lumina si culoare.Mi-e dor de mare...sa aud cum gem valurile inspumate ce se ciocnesc de tarmul auriu.Mi-e dor sa priveasc zarea si sa visez la libertate,sa o gust,sa o simt si sa nu se mai termine niciodata,gandindu-ma ca pot sa fac orice:ca pot sa zbor si sa prind timpul si amintirile ramase.Mi-e dor de nisipul fin ca  matasea... sa-l tin in palma,sa-l strecor printre degete..sa-l vad cum se scurge-la fel de repede ca timpul.

      Vara trecuta....ce trist suna.De ce nu pot sa sun vara asta,acum,aici?Pentru ca acea vara s-a terminat...si am ramas doar cu amintirile.