Nu-mi vine sa cred ca mai am foarte putin si implinesc 16 ani(aproximativ 2 luni).Mi-e atat de greu sa cred ca am crescut,incat cand ma gandesc la asta(si in ultima vreme din ce in ce mai des),parca nu as vorbi despre mine,ci pur si simplu ar fi o alta persoana.Stiu ca este tot o parte din mine,acea parte rationala,care ma face mereu sa ma gandesc la viitor,la ce o sa fac mai departe in viata.Imi pun multe intrebari despre mine atunci cand sunt singura doar cu mine,contemlez trecutul si copilaria care simt cum se scurge ca nisipul printre degetele mele,din mana mea,care ar vrea sa o pastreze mereu acolo,sa fie vesnic cu mine.
Primele intrebari:cine sunt defapt?la ce facultate vreau sa merg?ce o sa fac mai departe? s-au infiripat in mintea mea,atunci cand am ajuns la liceu,cand doamna de romana ne-a spus tare si raspicat ca "NU MAI SUNTETI COPII, A-TI CRESCUT".Probabil ca vi se par prostesti intrebarile mele,dar eu nu stiu cine sunt,ce sunt...Eu..cred ca sunt un copil,ma consider un copil si incerc sa ma prostesc,sa rad,sa glumesc,sa sar si sa tip sperand ca o sa uit de aceste ganduri care nu-mi dau pace...dar nu e asa...Sunt un copil...inima mea tanjeste dupa copilarie.
Primele intrebari:cine sunt defapt?la ce facultate vreau sa merg?ce o sa fac mai departe? s-au infiripat in mintea mea,atunci cand am ajuns la liceu,cand doamna de romana ne-a spus tare si raspicat ca "NU MAI SUNTETI COPII, A-TI CRESCUT".Probabil ca vi se par prostesti intrebarile mele,dar eu nu stiu cine sunt,ce sunt...Eu..cred ca sunt un copil,ma consider un copil si incerc sa ma prostesc,sa rad,sa glumesc,sa sar si sa tip sperand ca o sa uit de aceste ganduri care nu-mi dau pace...dar nu e asa...Sunt un copil...inima mea tanjeste dupa copilarie.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
As aprecia foarte mult daca v-ati spune parerea in legatura cu ceea ce cititi pe blogul meu.Toate comentariile si impresiile voastre ma fac sa ma simt mai increzatoare.Multumesc!