Legenda Vantului

E toamna...afara e rece si pustiu,cateva frunze zbora prin vant,se rotesc prin cerul gri de cenusa tulbure,vestind o furtuna si cad pe pamant.Cateva pasari ratacite,isi cauta drumul spre nicaieri.Pe campul aurit si despuiat de vesmintele sale,acum,adie doar vantul singurul care se incumeta sa strabata lumea.E singur..ma intreb daca ii este frig,daca ii este foame sau daca mai poate sa-si continue goana nebuna?Nu-mi raspunde,ci ma inconjoara cu aripile sale reci,incercand sa ma ridice spre cer.E ca o umbra  a unei amintiri apuse...a ceva ce a fost si nu mai e,a unei persoane care a murit singura si parasita de lume sperand ca va gasi fericirea.Oare isi va gasi vreodata linistea sufleteasca?Da..caci Soarele ii incalzeste ranile.Si fuge nebunul si se ascunde,indepartandu-se de lume  in inima muntilor intr-o pestera a sa.Acest suflet pierdut si ranit iese doar atunci cand Soarele doarme,ii este frica de Soare.In goana sa raneste multa lume,dar fara sa stie ca o face,deoarece el insusi este ranit si gol.A fost parasit de toti,insusi Dumnezeu l-a izgonit din cetatea sa,pentru ca a incercat sa fure fericirea tuturor.Pentru o clipa a fost fericit,dar pentru acea clipa plateste foarte mult acum.