Un fluture

Îl vezi.Zboară în aer.Se roteşte în cercuri până găseşte ceea ce caută.Se aşează uşor pe petala galbena care îi pune în evidenţă culorile de roşu aprins,negru şi alb.Îşi scutură pe rând fiecare aripă,cu mişcări fine şi cu antenele subţiri adulmecă aerul cald al verii.Se hrăneşte cu polen,sorbind senzual dulceaţa,picătură cu picătură ca şi când ar fi ultimul lucru pe care l-ar mai avea de făcut înainte să moară.Această dulceaţă i se raspândeşte rapid prin tot corpul îmbătându-l ca ultima doză a unui dependent de droguri.
Se mişcă încet de la o floare la alta,sorbind cu nesaţ până se satură.

Deodată î-şi deschide aripile şi zboară spre Soare cu bătăi mari,dorind parcă sa-l îmbraţişeze cu aripile sale. Acestea însa se topesc ca şi când ar fi de ceara,părăsindu-l.Totuşi nu cade dintr-odată ci pluteşte pe aripile protectoare ale vântului,care îl poartă spre nicăieri.

Poposeşte pe o mare de verdeaţă plină de ochiuri de rouă.Simte din nou dulceaţa care îl cheamă la ea....se duce.Se aşează pe ceva moale,ceva mai mole decât însăşi pudra aripilor sale...faţa trandafirie şi plină de puf a unui băieţel.Trezit din somn,acesta încearcă să se apere,fluturaşul speriat zboară în cercuri deasupra lui şi în final se aşează pe un deal rozaliu din apropiere.

Copilul strânge pumnul strivind sub greutatea indiscutabila fulturele.

Se iartă totul celui care nu-şi iartă nimic.

M-am lasat de scris(sau cel putin am incercat s-o fac)tocmai pentru ca sunt mereu nemultumita de ceea ce scriu.Ma sperie doar gandul ca a-si putea scrie despre ceva, pentru ca am impresia ca aceasta insiruire de cuvinte nu poate exprima ceea ce eu vreau sa comunic.Am destul de multe idei in minte si totusi cand vreau sa scriu despre una,nu pot pentru ca mi se pare ca aceste cuvinte nu redau in totalitate ceea ce eu gandesc,ceea ce vreau sa exprim.

Poate ca eu nu ma exprim cum trebuie...dar totusi cand recitesc ceea ce am scris prima data mi se pare banal,ceva ce ar putea scrie toata lumea si nu doar EU.Si nu ma gandesc aici sa inventez cuvintele doar pentru ca ele sa fie ale mele,ci incerc sa scriu despre ceva nou.
Adevarul este ca nu-mi place ceea ce scriu,mi se pare ca schingiuiesc niste idei dupa bunul meu plac si asta nu foloseste la nimic nici mie,nici altcuiva.Saracele le torturez in zadar crezand ca va iesi ceva mai bun dintr-un nimic.

Poate ca eu sunt perfectionista(consider asta un defect de multe ori)pentru ca nu-mi place ceea ce scriu.Simt ca as putea sa fac mai multe,sa exprim mai bine lucrurile pe care doar eu le vad si totusi...de ce nu pot?

PS:Un vechi proverb chinezesc spune:"Se iartă totul celui care nu-şi iartă nimic."Sper sa aiba dreptate.

Multumesc!

De mult vroiam sa scriu despre o anumita persoana care a aparut in viata mea de nicaieri as putea spune.

A rasarit din pamant ca primul ghiocel primavara.Si daca stau sa ma gandesc chiar seamana cu un ghiocel, caci este o persoana foarte speciala.Cand spun speciala ma refer inclusiv la nume care este cu totul unic(cel putin pentru o romanca):ENIA.

Da,ea este fata care rade tot timpul.Parca ar fi un cer de vara,acel albastru pur nepatat de niciun nor,o caracterizeaza perfect.Rasul ei...imi aminteste de un paraias de munte,care curge neincetat.

Este perfecta sau cel putin asa o vad eu atunci cand sunt lucida,caci altfel distrug orice raza de lumina.

Bunatatea cu care este inzestrata ma sperie uneori si chiar ma enerveaza caci este iesita din comun.Nu am intalnit niciodata un om cu o inima mai mare decat a ei,un om cu o voce mai calda sau mai blanda.

As putea continua asa la nesfarsit dar nu vreau caci sunt destul de egoista atunci cand vine vorba de oameni la care tin.Acest copil frumos al lui Dumnezeu este o parte din mine acum,o parte vesela si nebunatica a mea.

Multumesc pentru aceasta prietenie frumoasa.

Alb

   As vrea sa fiu un fulg de nea.Alb si curat.Sa cad din cer,sa ma rotesc purtata de vant si sa ma asez pe incheietura mainii tale,acolo unde sangele se incruciseaza in manunchi.Sa ma topesc si sa-ti intru in vene,sa ma raspandesc ca un virus si sa-ti ating inima.Sa intru in ea si sa raman acolo.                           

Scrisoare1

Draga Mi,

Am asa multe sa-ti spun.Sa-ti spun mai ales cat de mult s-a schimbat viata mea de cand ai plecat.Implicit si fara sa-mi dau seama si eu m-am schimbat,atat de mult incat uneori ma intreb unde s-a dus fata aceea timida si visatoare pe care am urat-o intr-o vreme doar pentru ca era atat de slaba.

Da,Micule,sunt tot eu...dar in interior nu mai sunt aceeasi.Ceva s-a intamplat,ceva ce m-a facut sa vad viata asa cum este ea:cu toate partile rele si putinele parti bune.Mi-am dat seama ca orice si oricine te poate rani.
Chiar si acel om pe care o data l-ai considerat mentor.Si doare pentru ca desi vrei sa fii ca el,in momentul in care ii vezi greseala intentionata sau ne,simti ca pamantul zboara sau poate doar ca ti-ai pierdut credinta.

TU.Ce bine ma cunosti.Vei sti mereu ca nu pot sa ma razbun pe aceste lucruri,nu pot nu pentru ca as fi incapabila sa o fac ci pentru ca imi dau seama ca nu merita.In plus durerea ar fii la fel de mare.Si totusi iti vine sa arunci tot,sa strivesti orice de la nisip,la un camp cu fluturi,sa izbucnesti,sa te revolti si sa disperi.Si totusi nu castigi nimic.NU..poate pierzi chiar si acea bruma de respect care ti-a mai ramas pentru acea persoana.

                                                                                                                       











                                                                                                                                Te imbratisez,

                                                                                                                                           Anda

P.S:Niciodata nu m-am priceput sa aleg titluri.Trebuie sa ma ierti.

O zi

"Domnitor,negustor,taran"
Ce dialog a-si putea scrie?Urasc sa scriu compuneri la ora asta...Nu pot gandi.Si totusi trebuie sa scriu cateva randuri pentru sora-mea.
Ascult de 15 minute aceasta melodie si nu ma pot opri.Vocea lui mi-a intrat in sange.

Ce zi trista....
Am vazut o secventa dintr-un film oribil.Niste pusti pe un vas de croaziera urmaresc un grup de delfini care se joaca in valuri.Totul frumos si placut pana ce unul dintre ei ia o arma si raneste unul din delfini.Ceilalti colegi sar in apa si ridica delfinul pe o targa care il aduce pe vas.O femeie spune ca i-a atins plamanul si nu mai are sanse de supravietuire.Toti se uita la tipul in cauza ca niste idioti si ii dau un ciocan imens sa-i curme agonia.In timpul asta bietul animal se zbate si de durere si din lipsa de apa si sangele ii curge siroaie pe piele.
Schimb canalul exact cand unul dintre tipi ia ciocanul si il loveste....tremura tot saracul si eu o data cu el.
Dau pe alt post unde citesc pe banda de jos ca un copil de 3 ani si ceva a fost gasit spanzurat in casa in lantul de la jaluzele..........
Nu ma mai uit la nimic.Simt ca nu mai pot.E totul atat de nedrept.Ma doare sufletul.


P.S:Lucruri ca astea se intampla in fiecare zi,in fiecare ora,in fiecare minut si secunda a vietii...si totusi mi se par nedrepte.In comparatie cu asta,problemele mele de zi cu zi sunt nimicuri.

O noapte linistita!

O voce minunata.......

Luna

                                                                   

 Luna cat o gogoasa vegheaza neincetat somnul intregii lumi.
E atat de mica.Atunci cand imi duc degetul mare aproape de ochiul stang-o vad atat de mica.De ce se ascunde dupa degetul meu,iar eu nu ma pot ascunde dupa ea?
Ascunsa acolo,parca simt cum ceva imi roade degetul incet.Ce lucru straniu...si totusi lumina ei nu se poate topi dupa degetul meu ci reiese usor ca petalele unei flori care inconjoara miezul.
Cand noi visam,oare si ea viseaza?

Îngeri

                                                                     

                                                                             (Vladimir Volegov)

Trei feţe

Copilul râde:
"Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul".
Tânărul cântă:
"Jocul şi înţelepciunea mea e iubirea".
Bătrânul tace:
"Iubirea şi jocul meu e înţelepciunea".

                                      Lucian Blaga

Un vis

Cand ai un vis nu ezita sa-l faci sa devina realitate!

Nu e deloc usor sa reusesti,

Insa daca iti doresti cu adevarat

Vei reusi!

Tot ce trebuie sa faci:

Este sa-ti alegi un vis,sa speri si sa muncesti pentru el!


Ps:Visul meu este sa devin doctor,unul la fel de bun ca Dr.Adrian Lobontiu:
"Numai prin munca, speranta si credinta reusim absolut totul in viata. Si putin noroc fiecaruia, desigur... Sansa conteaza de asemenea."

??

Draga Mi,

Imi pare rau ca te-am neglijat in ultimul timp,insa stiu ca mereu cand am probleme pot apela la tine.
Hmmm...ti-..?..e mai greu sa-ti explic decat credeam,pentru ca sincera sa fiu in capul meu e o dezordine totala.

Ti-s-a intamplat vreodata sa crezi ca poti sa faci ceva ce iti doresti si a doua zi sa nu mai crezi nimic,sa cazi pur si simplu in gol?Ti-s-a intamplat vreodata sa alegi ceva pe care in acel moment il consideri potrivit pentru tine si a doua zi sa ai indoieli,sa crezi ca poate exista ceva mai bun?

Daca intelegi ce vreau sa spun si ai trecut prin asa ceva,cum ai reusit?

Deocamdata atat!
 
                                                                                                                    Te imbratisez,
                                                                                                                                Anda

Ps:(Scriindu-ti toate astea mi-am dat seama de un lucru pe care nu-l intelegeam:eu vreau ca totul sa se intample dintr-o data)

Sambata in liniste

Ce sambata torida...
Astazi va propun un film pe care sa-l vizionati sau de ce nu o carte pe care sa o cititi.


1.Filmul se numeste Somewhere in Time.

2.Cartea se numeste Litera stacojie-Nathaniel Hawthorne


O sambata cat mai placuta!

O sa revin cu detalii despre fiecare.

Oameni mari

M-am saturat de orasul asta infect.As vrea sa plec undeva departe,departe de tot si de toate...intr-un loc necunoscut acestei lumi salbatice.Nu mai suport sa aud tipete,sa vad oameni agitandu-se pentru nimic....oameni care se zbat pentru scopuri minuscule,cat un ochi de furnica si uita de adevaratele scopuri ale vietii:dragoste,speranta,fericire,liniste etc.


Ati uitat cu totii...Da!Voi oameni mari,maturi..Pentru ce va agitati atat?Stiti?
Si nu este vorba numai de voi,ci de toti cei din jurul vostru pe care ii corupeti cu minciuni frumoase si lucruri sclipitoare.Voi oameni mari,ce buni va credeti cand reusiti un lucru fara importanta.Ce castigati?O fericire falsa,o amagire continuua a ceva ce nu veti reusi sa atingeti nicioadata.


Unde va este iubirea,oameni mari?Unde va este compasiunea,oameni mari?Unde va este sufletul pur ca apa raului de munte,si neclintit ca cerul,suflet cu care v-ati nascut din iubirea pamantului cu cerul?


Voi oameni mari sunteti atat de mici...

"Oamenii mari nu pricep niciodată nimic şi este obositor pentru copii să le dea întruna explicaţii."
                                                                 
                                                                           Antoine de Saint-Exupery în Micul Prinţ

Sa visam

     Avem o infatisare noua,tocmai pentru ca vine vara,care aduce odata cu "alaiul ei de flori" si cele mai frumoase sentimente.Vara asta o sa zambim mult si o sa ne distram cuprinsi de betia cuvintelor,a muzicii,a literelor  si a oricarui lucru ce ne poate face fericiti.Vara asta o sa fac multe lucruri pe care nu le-am putut face pana acum.
   
     Sunt hotarata ca trebuie sa aleg ceva legat de cariera mea profesionala viitore si sunt sigura ca pana la sfarsitul verii voi reusi sa ma decid.Vreau sa fac asa multe,stiu ca pot face...pentru ca sunt mai optimista ca niciodata.La aceasta ora tarzie din noapte,am impresia ca pot face orice,ca pot muta muntii din loc,ca pot sa ma joc cu soarele ca si cu o minge si ca pot prinde timpul in palma.Asta inseamna sa fii adolescent.Nimeni dar nimeni nu imi poate spulbera visele,nici macar tu destin amagitor.
 
     Sa visam impreuna in aceasta noapte parfumata cu un cer si-o luna pe care nu le-am vazut niciodata mai frumoase.
 
     Pupici!

Morgenstimmung

Morgenstimmung 

                                 de Tudor Arghezi

Tu ţi-ai strecurat cîntecul în mine
Într-o dup-amiază, cînd 
Fereastra sufletului zăvorîtă bine
Se deschisese-n vînt,
Fără să ştiu că te aud cîntînd.

Cîntecul tău a umplut clădirea toată,
Sertarele, cutiile, covoarele, 
Ca o lavandă sonoră. Iată, 
Au sărit zăvoarele,
Şi mînăstirea mi-a rămas descuiată.

Şi poate că nu ar fi fost nimic
Dacă nu intra să sape,
Cu cîntecul, şi degetul tău cel mic,
Care pipăia mierlele pe clape – 
Şi-întraga ta făptură, aproape.

Cu tunetul se prabişiră şi norii
În încăperea universului închis.
Vijelia aduse cocorii,
Albinele, frunzele...Mi-s
Şubrede bîrnele, ca foile florii.

De ce-ai cîntat? De ce te-am auzit?
Tu te-ai dumicat cu mine vaporos – 
Nedespărţiţi – în bolţi.
Eu veneam de sus, tu veneai de jos.
Tu soseai din vieţi, eu veneam din morţi.

Pentru tine

Pentru cel mai important barbat din viata mea:Multumesc,tati!!

....................................................

Crezi ca le stii pe toate?Crezi ca ma cunosti...ca ma poti citi asa ca pe-o carte deschisa?Nu?
Ha ha....ma faci sa rad,ce naiv esti.Nu stii absolut nimic despre mine...eu pot fi oricum.
Sub privirea asta dulceaga pe care tu o consideri de indragostita sta defapt disperarea.
Disperarea unui suflet prins intre ciocan si nicovala.Lasa-ma-npace...asa sunt eu o singuratica si asa voi fi mereu.Nu am nevoie de tine sa-mi spui ce sa fac,cum sa ma port,ce sa mananc si ce sa simt. NU sunt o "papusica" indragostita asa cum crezi tu.
Esti tu atat de prostut incat sa nu vezi ca nu te vreau langa mine...cum sa-ti spun incat sa nu te ranesc?
Ce trebuie sa fac sa-ti arat ca nu sunt asa cum crezi tu?Ca sunt defapt o fiinta rea,egoista si rece.Ca ma hranesc cu emotiile tale,ca-ti fac rau,ca nu simt decat ura si poate putina compatimire pentru tine.
Ah si tu ma crezi perfecta si dulce si buna ca o bombonica de capsuni....

SILK

Alessandro Baricco

Mătase
Editura Polirom, 2003

Traducere si postfata de Adrian Popescu

    Am terminat recent de citit aceasta carte cu accent de parfum.O consider o carte uluitoare.

    Matase descrie povestea unui tanar indragostit de o iluzie,iluzia unei femei foarte senzuale pe care o vede in Japonia.Convins de dragostea pe care i-o poarta,Herve Joncour pleaca adesea in "tara matasii" pentru a-s umple sufletul cu privirile intense ale acestei femei.Ceea ce Herve nu stie este ca adevarata sa dragoste se afla nu peste mari si tari ci chiar in casa lui:sotia sa Helene.

   Chiar daca Alessandro Baricco nu o individualizeaza pe superba japoneza printr-un nume,aceasta ocupa un rol important in desfasurarea intamplarilor.Helene si japoneza sunt doua femei ce rascolesc in mod diferit sufletul chinuit al eroului,care nu reuseste sa aleaga la timp adevarata fericire si implinire.Comparatia dintre cele doua femei este evidenta si totodata se face ca o continuare a dorintei umane,a eroului prins intre iluzie si aluzie.

   Daca isi gaseste Herve Joncour adevarata dragoste ramane de vazut...

"Era chinuitor sa-l auda,la sfarsit,pe Herve Joncour rostind incet:

-Nu i-am mai auzit nici macar vocea.

Si dupa o vreme:

-E o durere ciudata.

Incet.

-Sa mori de dorul a ceva pe care n-ai sa-l traiesti niciodata."

   In cazul in care doriti sa va simtiti cuprinsi de parfumul acestei povesti de iubire "de o intensitate si acuitate aproape dureroase a acelor dorinte umane care transced limbajul si ratinunea" Matase este ocazia perfecta.

   "In dimineata in care a inceput sa scrie Matase,Alessandro Baricco si-a imaginat ca toata literatura lumii disparuse...Asemenea lui Flaubert,voia sa scrie o carte"facuta din nimic"..."

                                                                                                             La Repubblica

Aici si filmul: http://filme-2012.net/silk-2007/
   Filmul pe care spre regretul meu l-am vazut inainte de a citi cartea,este unul reusit.Acesta reusete sa transmita dupa parerea mea emotiile ascunse ale acestei drame sfasietoare ca intensitate.

back

Mi-a lipsit atmosfera de aici,din lumea aceasta creata de mine.
Intervine acel simt de posesiune...asupra ceva ce stii ca iti apartine de drept.
Sunt atat de multe ganduri in capul meu acum.
Poimaine e o zi importanta,cea mai importanta din calendarul meu.

O intalnire neasteptata

      Mergeam intr-o dimineata la scoala,pe jos,cu castile in urechi si m-am oprit cum era normal la semafor.Visam...cum fac de obicei cand n-am ce face.Dintr-odata am observat un baiat aplecat mai mult asupra mea.M-am trezit parca dintr-un somn adanc si intreb''Poftim?''.Se scuza ca m-a deranjat si intervine in discutie baiatul de langa el.Cred ca erau prieteni,colegi sau mai stiu eu ce.In timp ce traversam,caci se facuse de mult verde ma intraba unde este hotelul Continental.Eu ma uitam cand la unul cand la altul si imi pareau identici.Ii tin minte si acum....erau foarte frumosi si culmea parca formau o simbioza anormala caci atunci cand termina unul de vorbit,incepea celalalt cu completari.
      Dupa cum spuneam,as putea sa-i descriu si acum desi a trecut aproape un an de atunci.Erau inalti,bruneti cu ochi caprui.Sunt sigura ca nu erau gemeni pentru ca aveau ceva straniu care ii diferentia.Ma priveau amadoi cu un zambet dulce pe fata...imi fixasera privirea intr-a lor incat nu mai stiam nimic de mine dar barem de hotel Continental.
     ''Pai hotelul,este...aaa cred ca pe acolo pe undeva...adica din cate imi aduc aminte...si totusi nu vreau sa va incurc.Nu stiu cum sa va explic.''ma balbaiam eu in timp ce nu-mi puteam lua ochii dintr-ai lui.
      Ei destul de politicosi''Multumim''
      Eu ''Pentru nimic'',si pe buna dreptate nimic.
Dupa ce au plecat m-am trezit si eu-Hotelul Continental era in drumul meu spre scola si apoi l-a dreapta pana dadeai de el.Imi parea asa rau ca nu ii putusem ajuta....dar pana la sfarsitul zilei uitasem si de ei si de Continental.
      Nu stiu ce mi-a venit azi si mi-am adus aminte de ei.
      Oare o sa-i mai revad vreodata?

      Tu crezi in destin?Eu nu...

17 ani....infinit

Sa va spun cum se simte?Hm...Nici nu as putea sa descriu aceasta stare.
17 ani...infinit cum zicea Chirila.Pe buna dreptate,aceasta varsta e un infinit de dorinte si vise si ganduri si fapte.
Ce mi-am dorit?....Ce imi doresc in fiecare zi.Putere sa merg mai departe,sa ajung incet si sigur acolo unde vreau sa ajung.

Am primit cadouri cum era si normal...dar cel mai frumos cadou a fost vocea ta,Micule.O asteptam atat de mult toata ziua am stat ca pe ace "O fi uitat?'',"Tocmai ea?","E imposibil!".
M-a bucurat enorm sa te ascult si sa vorbim cum faceam odinioara.

E asa liniste in camera mea,incat singurele sunete sunt declansate de taste si de vocea lui Bruce Springsteen.Se aud uniform,in imbratisare cu sunetele din capul meu:vocea ta vesela si violenta care sparge aceasta tacere.
Am 17 ani....Inca imi fuge inima la bunica saraca,care plangea la telefon si imi spunea"La multi ani,Andreea.Sa fii cuminte cum ai fost si pana acum si sa-nveti!".Ma cutremur toata caci ii inteleg suferinta.Cresc si ea imbatraneste,ea care m-a crescut de mica.Ma vede acum mare,cum cresc sub ochii ei si ea imbatraneste in ochii mei.Bunica si bunicu:doi oameni carora le datorez existenta mea si sufletul curat cu care m-au deprins de mica.Le multumesc si ii respect dar cred ca nu ar fi de ajuns pentru tot ce au facut pentru mine.Ei si parintii mei care au sacrificat multe pentru mine sunt in ochii mei impodobiti cu aureola magica.Nu sunt oameni.Sunt eroi. Ingeri pe care ii iubesc.

Cam la asta ma gandesc acum la 17 ani.Maine o sa am 18,poimaine 19 si tot asa...insa tot la familie o sa-mi stea gandul.Pe locul doi este viitorul in care sunt foarte increzatoare pentru ca muncesc mult pentru tot ce am si sigur o sa-mi fie rasplatita munca.Pe locul trei imi sunt prietenii(Micule tu faci parte din familie) care sper sa-mi fie la fel de aproape cum au fost si pana acum.Si lista poate continua....

Wishes....